fbpx

Tehnologia revoluționează și industria turismului: Cum să profiți de ultimele inovații

Tehnologia și industria turismului

Datorită avansului tehnologic, industria turismului a cunoscut o schimbare semnificativă în ultimii ani. Noile tehnologii au adus îmbunătățiri majore în ceea ce privește modul în care călătorim și cum ne planificăm vacanțele. Dar aceste schimbări sunt din ce în ce mai vizibile și pentru cei care activează în turism.

Noi platforme de rezervare online

Cu ajutorul noilor platforme de rezervare online, turiștii pot să își planifice vacanțele mult mai ușor și mai rapid. Aceste platforme oferă opțiuni de căutare avansată, astfel încât utilizatorii să poată găsi cele mai bune oferte în funcție de preferințele lor. De asemenea, utilizatorii pot să își personalizeze călătoria, alegând dintr-o gamă largă de opțiuni de cazare, transport și activități turistice.

Utilizarea realității virtuale în turism

Realitatea virtuală este o altă tehnologie care a adus îmbunătățiri semnificative în industria turismului. Turiștii pot să experimenteze locuri noi și să își planifice vacanțele mai bine, folosind această tehnologie. De exemplu, prin intermediul realității virtuale, utilizatorii pot să viziteze hoteluri, să vadă camerele și să experimenteze facilitățile oferite, fără a fi nevoie să se deplaseze fizic la locația respectivă.

În concluzie, noile tehnologii au adus îmbunătățiri semnificative în industria turismului, facilitând planificarea și organizarea vacanțelor, îmbunătățind experiența turistică și reducând costurile și impactul negativ asupra mediului.

Noi tehnologii și pentru hotelieri și agențiile de turism

Hotel2Business sau H2B

La nivel de confesiune personală, preocuparea mea pentru tehnologie, automatizări de procese și muncă eficientă este una veche. Astfel a luat naștere Amhotech, softul de management operațional hotelier, pe care l-am lansat în cadrul Târgului de Turism, ediția din toamna anului 2022.

Tot in 2022, am avut norocul de a cunoaște echipa TravelFuse, compania de tehnologie de travel.  Pe lângă soluțiile dedicate agențiilor de turism (suita Ecommerce), echipa TravelFuse dezvoltă și platforma Hote2Business, pe care eu o folosesc de ceva timp.

Am fost atât de încântată să cunosc și alte persoane care îmi împărtășesc pasiunea încât le-am adresat foarte multe întrebări. Și iată ce am aflat…

Au deja peste 400 de unități de cazare integrate în platforma Hotel2Business, pe scurt H2B.

H2B este un spațiu de lucru complet digitalizat, care aduce laolaltă doi dintre cei mai importanți actori din industrie, agențiile de turism și unitățile de cazare.

Automatizare și simplificare prin inovare

Echipa H2B răspunde că a apărut din nevoia unei alternative ieftine la canalele de vânzare disponibile industriei hoteliere. Dar și dorința de a elimina “pen and paper” din munca unei agentii a reprezentat un factor. H2B automatizează procesul de la semnarea unui contract cu unitățile de cazare până la obținerea disponibilităților în vederea ofertării, vânzării și a relaționării cu unitățile de cazare.

Date în timp real

H2B integrează complet camerele, tipul de ocupare, ofertele, tarifele, serviciile extra, rezervările și disponibilitățile. Asigură cele două părți că datele din sistem sunt actualizate în timp real, atât pentru unitățile de cazare, cât și pentru agențiile de turism.

Astfel deschide drumul către mai multe rezervări într-un timp foarte scurt. Ajută clienții să economisească timp în procesul de ofertare, rezervare și facturare. H2B ne arată că tehnologia și industria turismului merg mână în mână.

Ecosistem care sprijină turismul românesc

O normalizare prin simplificare și accesibilitate a modului în care agențiile de turism și unitățile de cazare lucrează împreună.

O estimare facută la mijlocul anului trecut ne spune că unitățile de cazare din Romania lucrează în mod direct și nemijlocit cu 5% din agențiile de turism autohtone. In mod egal, 5% dintre agenții au acces direct, în timp real, disponibilitate – preț, la ofertele unităților de cazare.

H2B inovează acest ecosistem, având ca scop creșterea notorietății, a profiturilor și, indirect, a pieței de turism din Romania.

Se adresează agențiilor de turism și unităților de cazare care vor să-și crească afacerea. Aduce în plus și eficientizarea costurilor și automatizarea relației comerciale directe.

H2B în cifre

Conform datelor furnizate de Diana Pîrloagă, CEO Hotel2Business, la nici un an de la lansare, H2B a consolidat un inventar de peste 400 de unități de cazare pe întreg teritoriul Romaniei, cu o pondere seminificativă a acestora pe litoralul românesc, unde H2B integreaza peste 100 de unități de cazare.

“Fluxul de rezervări este constant și înregistrează o creștere săptămânală, fapt ce nu poate decât să ne bucure, soluția fiind adoptată rapid și validată de către colaboratorii noștri.”, ne spune Diana.

Viitorul arată din ce în ce mai bine pentru turism. Realitatea este că România devine un hotspot pentru noi tehnologii în industria de travel și nu numai. Chiar daca este o țară neprietenoasă cu regimul în care funcționează un startup de tehnologie, din punct de vedere fiscal, iată exemple precum H2B care reușesc să devină jucători principali în piață.

Reply

This site uses Akismet to reduce spam. Learn how your comment data is processed.

Scroll to Top