Site icon AdnanaMatei.ro

Mai sunt 5 pași până la următorul nivel pentru 5 to go

Lanţul de cafenele 5 to go aniversează zece ani de activitate în România, cu peste 700 de locaţii, o cifră de afaceri estimată la 65 de milioane de euro în 2025 și extindere în Bulgaria, Republica Moldova și Irlanda.

Au trecut zece ani de când 5 to go a intrat pe piața din România, iar timpul pare să fi trecut foarte repede. În 2025, franciza bifează un deceniu plin de realizări. Extinderea a fost accelerată, cu peste 700 de cafenele deschise în 160 de orașe, susținute de o comunitate formată din 315 antreprenori. Tot în decembrie 2025, se împlinește un an de la intrarea fondurilor de investiții INVENIO Partners și Accession Capital Partners (ACP) în acţionariat, parteneri care au adus mai multă stabilitate și o direcţie strategică clară pentru acest lanţ de cafenele.

Un an cu rezultate care dau de gândit

2025 a fost un an în care 5 to goa continuat să crească, iar cifrele vorbesc de la sine.

Pe partea financiară, au depășit pragul de 55 de milioane de euro în 2024, iar în 2025 au ajuns la 65 de milioane de euro. Acest avans arată clar că modelul lor de business este apreciat și că publicul revine constant, motiv pentru care cifra de afaceri a crescut semnificativ.

Planurile din spatele cifrelor

Radu Savopol, cofondatorul 5 to go, a vorbit deschis despre provocările aduse de schimbările fiscale din ultimul an. Mulţi români au devenit mai atenți la cheltuieli, lucru care s-a simţit și în cifrele de afaceri.

“Cifra de afaceri este ușor sub bugetul estimat pentru primele 10 luni ale anului, pe fondul impactului măsurilor fiscale, care i-a făcut pe oameni mai atenţi la cheltuieli. Cu toate acestea, strategia noastră este construită tocmai pentru astfel de momente dificile, când ar trebui ca oricare dintre cei 20 de milioane de români să se poată bucura în continuare de o cafea de calitate, la un preț corect. Am continuat dezvoltarea conform planificării, am ajuns la 720 locaţii și încheiem un an solid, cu planuri ambiţioase pentru 2026, încrezători în scalabilitatea modelului nostru de business.” , a spus Savopol.

Chiar și cu presiunea economică și măsurile fiscale implementate recent, 5 to go a mers mai departe cu deschiderile de locaţii și investiţiile în dezvoltare, semn că planificarea pe termen lung și parteneriatul cu fonduri de investiţii oferă stabilitate.

Echipa se schimbă și apar noi oportunităţi

Un pas important în 2025 pentru 5 to go a fost consolidarea echipei de management. Au adus oameni cu experienţă, pregătiţi să ducă brandul mai departe. Rareș Mărculeț s-a alăturat ca CFO, aducând un plus de expertiză financiară și stabilind noi obiective strategice.

Georgi Muhovski a preluat rolul de Country Manager pentru Bulgaria, o piaţă principală văzută ca următoarea mare oportunitate pentru 5 to go. Primele francize au fost deja semnate la Sofia, ceea ce arată că planurile de extindere sunt puse în practică la nivel internaţional.

Extinderea prinde contur

În Republica Moldova, la doar un an de la intrare, 5 to go va deschide a cincea cafenea până la finalul lui decembrie 2025. Pe lângă acestea, funcționează deja 12 coffee corner-uri. De asemenea, urmează lansarea primei locaţii în Irlanda, semn că brandul vizează și alte piețe europene.

Recunoașterea nu întârzie să apară

5 to go a primit Premiul Special pentru Încredere în România la Gala ZF 27 de ani, semn că eforturile lor sunt apreciate la nivel naţional.

Radu Savopol a fost desemnat Cel mai bun antreprenor la Romania Hospitality Awards și Omul Anului în Horeca la Horeca Awards, în noiembrie 2025. Sunt distincţii care confirmă implicarea și impactul liderilor din spatele brandului.

Privind spre 2026, 5 to go își propune să ajungă la 800 de cafenele deschise, dintre care 25 pe pieţele internaţionale. Ambiţiile sunt mari, însă ritmul de până acum arată că planurile pot deveni realitate pentru acest lanţ de cafenele cu franciză accesată.

De la o idee simplă la extindere peste granițe

Povestea 5 to go a început în 2015, când Radu Savopol și Lucian Bădilă au lansat conceptul cu preţ unic pentru toate produsele. Au construit cea mai accesată franciză din România, iar acum brandul se dezvoltă și în afara ţării. Este un exemplu de inovaţie și consecvență în HoReCa, cu rezultate vizibile și o comunitate în creștere continuă.

Pe scurt, 5 to go arată că un concept simplu, dar bine gândit, poate ajunge departe. Cu planuri clare, o echipă puternică, parteneriat strategic și sprijinul partenerilor, viitorul rețelei românești de cafenele se anunţă promiţător.

Sursa: horeca.ro

Exit mobile version